Moldova: Ziua Energiei în satul Vorniceni
Moldova: Ziua Energiei în satul Vorniceni
21/12/2019

La final de an, Ziua Energiei a fost organizată în satul Vorniceni, raionul Străşeni! Acest eveniment a marcat şi primul an de la aderarea localităţii la Convenţia Primarilor privind Energia şi Clima - cea mai mare mișcare din lume pentru păstrarea climei și a energiei la nivel local.

Ziua Energiei a fost organizată la Vorniceni pentru prima data.La final de an, Ziua Energiei a fost organizată în satul Vorniceni, raionul Străşeni! Acest eveniment a marcat şi primul an de la aderarea localităţii la Convenţia Primarilor privind Energia şi Clima - cea mai mare mișcare din lume pentru păstrarea climei și a energiei la nivel local. Ziua Energiei a fost organizată la Vorniceni pentru prima data. Evenimentul a fost găzduit de Grădiniţa nr. 1. Copiii, ajutaţi de părinţi şi educatoare, s-au pregătit minuţios pentru sărbătoare. Au confecţionat lucrări folosind materiale din natură și lucruri reciclabile, au reprezentat prin desen ce înseamnă pentru ei protecţia mediului.

În total, au fost implicaţi în activităţi creative dedicate naturii peste 110 micuţi din întreaga grădiniţă. Iar copiii din grupa “Andrieș” au totalizat Ziua Energiei prin participarea la competiții sportive.

Pentru organizarea Zilei Energiei la Vorniceni, administrația Grădiniței nr. 1 a fost răsplătită cu o Diplomă de Merit din partea Primăriei, iar copiii au fost premiați cu medalii - cadouri dulci de ciocolată.

Abonați-vă la știri